Doru Sechelariu. Sic transit gloria mundi!

Mi-am adus aminte, la miezul nopţii, printr-o întîmplare facilitată de o altă căutare pe internet, că 14 iulie avea pe vremuri, cel puţin pentru băcăuani, şi altă semnificaţie în afară de cea de Ziua Franţei/ Căderea Bastiliei (care e şi ea controversată ). Anume, era ziua fraţilor Sechelariu, primarul Bacăului, pe atunci, Dumitru, şi a lui Sergiu, ăl mai mare dar rămas în umbra celui mai mic (fost secretar de stat la Transporturi sub Mitrea şi acum martor al acuzării în dosarul acestuia).

Dacă nu mă înşel, ieri, Dumitru Sechelariu a împlinit 50 de ani. Sînt curios cum şi i-a serbat, dar ceva îmi spune că foarte discret şi trist. Îmi imaginez că a ras două sticle de Whisky şi a aşteptat, fumînd ţigară de la ţigară, ore în şir, în zadar, să fie sunat şi felicitat de unii pe care i-a făcut oameni - aşa, ca Dragoş Benea, actualul preşedintele al Consiliului Judeţean Bacău ot PSD, desigur.

Apropo, după ce a ieşit din puşcărie (că a fost închis vreo cîteva luni, în timpul cercetării penale într-un dosar de corupţie), Doru Sechelariu se întorcea de la Bucureşti şi, fiind noapte, a observat că la intrarea în oraş, şoseaua nu mai era luminată ca atunci cînd conducea oraşul cu mînă de fier. L-a sunat pe Benea, era 1.00 sau 2.00 noaptea, şi i-a spus că aşa ceva e inadmisibil şi că trebuie să ia măsuri chiar atunci. Benea, somnoros dar păstrînd o urmă de politeţe, i-a replicat scurt: "Domnu Sechelariu, nu mai sînteţi primar, mergeţi şi vă culcaţi!". Sechelariu a mărturisit ulterior că asta a fost cea mai dură lovitură pe care a primit-o după ce a luat-o pe tobogan la vale.

Nu anchetele, nu puşcăria, nu tăvălirea prin presă, ci o simplă frază, plină de adevăr şi rostită precis de Benea. Benea pe care l-a crescut de pe cînd juca fotbal la juniori la FC Bacău, pe care l-a angajat reporter la secţia de sport a ziarului, deşi nu prea ştia să lege două cuvinte, pe care apoi l-a luat să-i ţină geanta şi haina zi de zi, ani în şir, pe care apoi l-a uns viceprimar, deşi n-avea nici studii, nici experienţă, pe care apoi l-a pus preşedinte al Consiliului Judeţean.

Au apus timpurile cînd Doru Sechelariu dădea mici şi bere nu la tot cartierul, ci la tot oraşul şi aştepta ca un adevărat Naş, în parcul central al Bacăului, pe terasa unui restaurant care renăscuse doar pentru el şi numai pentru o zi, înconjurat de slugi şi presă, să i se sărute inelul şi să i se dea darul de către mai toate figurile publice ale judeţului, dar nu numai. Era semnul lor public de supunere. Urlau ziarele centrale de puterea lui manifestată discreţionar, iar el îşi permitea să le rîdă în nas ziariştilor pe care nu izbutise să-i cumpere.

Pe atunci, soţia lui năştea în fiecare an cîte un copil, iar Doru răcnea în microfoane: "O să dăruiesc acestui oraş cîte un copil pentru fiecare mandat de primar! Ca Ştefan cel Mare".

Erau ani de glorie pentru Doru, care se scula noaptea, făcea controale inopinate prin gară şi spitalul judeţean şi ştergea pe jos cu directorii, crezîndu-se un soi de Cuza Vodă.

Îi plăcea să-şi umilească adversarii, să-i hăituiască şi să-i prindă la nevoie, iar atunci făcea gesturi spectaculoase, cu care îi cucerea pe mulţi: se arunca în genunchi şi cerea iertare, scotea teancuri de bani şi-i dăruia celor care-l ţinuseră de duşman, oprea prigoana şi-i oferea celui ţintit de ea o poziţie publică bună...

Una peste alta, Doru Sechelariu a marcat perioada de tranziţie băcăuană, poate mai apăsat decît o fac încă alde Măzăre la Constanţa, Vanghelie la Bucureşti sau Oprişan la Focşani. Pînă într-o zi, cînd băcăuanii aceia pe care-i dispreţuia şi al căror şef natural şi veşnic se credea nu l-au mai ales. După aceea, tot ce construise s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc.

Cu toate acestea, cînd mă gîndesc că ieri a fost ziua lui Dumitru Sechelariu - cu care altminteri am purtat multe războaie în presă -, mă cuprinde o uşoară nostalgie. Prin comparaţie cu mafioţii aflaţi astăzi în fruntea bucatelor, el şi-a păstrat o fărîmă de umanitate.