vineri, 19 martie 2010

Cine "reconstruieşte" Dreapta românească

De vreo zece ani încoace se vorbeşte de reconstrucţia Dreptei. Tentativele de pînă acum au eşuat, cum era de aşteptat, pentru că nu poţi uni Stînga cu Stînga şi să-ţi dea Dreapta. Acum, un grup de tovarăşi mai face o încercare, vrând să re-construiască Dreapta în jurul PD-L. Partid care încă nu ştie ce-i cu el (socialist pînă în măduva oaselor, cu panaş liberal şi ambiţii... populare, să nu zic populiste). Oricum ar da-o, nu poate fi Dreapta. Vedeţi declaraţiile liderilor şi mai ales faptele majorităţii covîrşitoare a oficialilor statului care provind din acest partid.

Principalul laborator pentru noul experiment este Institutul de Studii Populare, girat de un Consiliu Academic aflat sub preşedinţia lui Vladimir Tismăneanu, ayatolahul neoconservatorilor. şi monopolistul anticomunismului. V-aţi lămurit? Dacă nu, mai aflaţi că din Consiliul de Administraţie fac parte: Anca Boagiu (veche socialistă din PD), Valeriu Stoica (fost lider PNL), Dragoş-Paul Aligică (liberal şi el în concepţii, tovarăş de scriitură doctrinară cu Stoica), Sever Voinescu (poate singurul cu ceva aplecare spre zona conservatoare) şi Cristian Preda (europarlamentar PD-L şi decan la Ştiinţe Politice, Univ. Bucureşti).

Cristian Preda este omul care a făcut niţică vîlvă în PD-L susţinînd ba reforma partidului, ba reformarea Constituţiei după anumite idei care i-au atras mînia şefilor săi politici, cînd nu au stîrnit rîsul.

Cristian Preda este foarte activ pe Internet şi încearcă să-şi depună ouăle minţii peste tot locul. După ce a fost alungat cu pietre de pe www.voxpublica.ro, deunăzi a acordat un interviu pe o platformă de bloguri "de dreapta" (o amestecătură confuză de fani PD-L şi Băsescu cu liberali şi populişti de toată mîna).

Ca să ne fie limpede ce "Dreaptă" vor să construiască pedeliştii dar şi cît sînt ei de gînditori, Cristian Preda declară:

- Eu respect identitățile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism.

- Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivați, erudiți tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare.

- Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli.

- Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional.

- În funcție de context aș spune [că Dreapta trebuie să se numească] “dreaptă democratică și liberală”, într-o tentativă de sincronizare cu celelalte formule ale familiei populare.

Dreapta, oricum am suci-o, este tradiţionalistă, deci religioasă. Dacă ai scos credinţa religioasă din definiţia ei, nu mai vorbeşti despre Dreapta, ci despre orice altceva.
Dreapta nu poate fi liberală, pentru că liberalismul-individualist este opus personalismului comunitarist - care e specific Dreptei. [A nu se confunda comunitarismul cu colectivismul, primul e întodeauna liber, "are dimensiune personalistă, reprezintă identitatea şi spiritul de obşte al personalităţilor" - apud N. Berdiaev].
Nu vreau să cred că dl Preda nu ştie atîta lucru, chiar dacă, liberal fiind, nu e nevoit să facă mari eforturi intelectuale.

Pentru alte clarificări privind noţiunile de Stînga şi Dreapta, vedeţi pe blogul lui Răzvan Codrescu.

6 Comentários:

Anonim spunea...

"Dragoş-Paul Aligică (liberal şi el în concepţii, tovarăş de scriitură doctrinară cu Stoica)"


ti-a mai zis cineva ca esti Neobrazat?


tu nici pixul nu-l poti tine in mana dar sa mai scrii cursiv 100 pagini de economie politica...; DPA lucreaza cu premianti Nobel tu la Formula As (plina de horoscoape, tzate, madone etc..)


inteleg ca esti penibil dar mai ia o pauza....

gentilhomme spunea...

La asa dreapta (neoconservatoare), asa ganditori de dreapta (cvasinuli), asa caractere (post-etice). Zicerea asta de ghiocel iesit proaspat din zapada: "cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică. și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli" - o sa ramana in analele laicizarii Romaniei,pe urmele Tismanenilor father&son, luptatori pentru criogenizarea sufletului romanesc. Este de inteles ca omul care facea urmatoarele asertiuni: "Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.” - este prost situat in raport cu inteligenta. Gandirea politica a lui Preda a fost atat de pretuita pe VoxPublica incat publicul l-a alungat dezgustat. Cam asta este diferenta intre Eminescu si C.Preda. Sunt din galaxii diferite. Si asta este si diferenta intre notiunea de dreapta si C.Preda. Lipseste termenul de comparatie. Este de neinteles ca mai sunt oameni inteligenti care-i mai gasesc virtuti (de dreapta, ca de caracter nu este cazul).

Unknown spunea...

@ Anonim (17.52):

Mai rautate mica, ai vazut cam ce scriu eu in Formula As, in special, si ce scriu in general? Daca ma vezi scriind despre tite si horoscop, sa ma faci atent :))) Ca despre madone poate voi mai scrie :)

Oi fi neobrazat, dar sa stii ca pixul nu mi-l ia nimeni din mina :), ca-mi cistig piinea cu el de vreo 18 anisori.

In rest, n-am inteles ce ti-a casunat, ca doar nu m-am dat expert in economie politica, nici n-am zis vreun neadevar despre Dragost Aligica (pe care l-am si apreciat cind a fost cazul, dar asta nu schimba faptul ca a scris o carte despre "dreapta liberala" - care e sublima dar nu exista - dimpreuna cu Valeriu Stoica; or, in textul de mai sus despre Dreapta era vorba).

Andrei spunea...

Valeriu Stoica, hrebenciucul dreptei. I s-a infundat cu Basescu, care l-a folosit si l-a aruncat pe linie moarta. Ca si pe Stolojan.

Anonim spunea...

Textul lui R. Codrescu este lamuritor. Aligica, Stoica, Preda au cu dreapta exact cat are Codrescu cu stanga...

Anonim spunea...

INFILTRAREA LUI VLADIMIR TISMANEANU LA EUROPA LIBERA.
ESTE ANUL I98I ANUL IN CARE CEAUSESCU ATACA FRONTAL EUROPA LIBERA. “Marele arhitect”, numele de cod al lui Nicolae Ceausescu, ordona lichidarea ziaristilor si colaboratorilor de la Europa Libera. 700 de ofiteri de securitate primesc misiunea sa aduca la tacere vocile cele mai critice la adresa regimului. Mor, unul dupa altul, in cativa ani, patru directori ai postului: Petru Bunescu, Noel Bernard, Radu Gorun si Vlad Georgescu. Ziaristii Cornel Chiriac si Emil Georgescu sunt injunghiati. Carlos Sacalul este unul dintre cei mai cunoscuti teroristi, aproximativ 20 de persoane pierzându-si viata în atentatele organizate de el în perioada 1973-1984 în mai multe tari.Printre actiunile lui Carlos, se numara si atentatul cu bomba, din 28 februarie 1981, de la postul de radio „Europa Libera“ din Munchen, la comanda lui Nicolae Ceausescu,
Pe langa bombe si asasinate se infiltreaza Europa Libera.
O fisa a Se­cu­ri­tatii, spune ca Vladimir a plecat din Romania in noiembrie 1981 cu ajutorul UM 0617, Directia a II-a a Securitatii, Con­tra­spionaj economic. Este absolut evident ca acesta a activat ca ofiter sub acoperire in momentul plecarii.
Ajuns cu mama sa în Franţa vorbeşte la Europa Libera împotriva dictatorului Ceauşescu şi a familiei sale. În curând acţiunea de înfiltrare intră pe linia moartă. Cererea sa de azil politic în Franta este respinsă ca şi cea de intrare în SUA . Intrând în filajul serviciului francez şi a celui american agentul Volodea se ascunde sau călătoreşte în vestul european cu un pasaport romanesc pe care scria Republica Socialista Romania, timp de 4 ani. In tot acest timp viza ai este reinoita cu regularitate timp in toata aceasta perioada. Cu alte cuvinte pentru ceilalti colaborarea la Europa Libera insemna crima si inalta tradare dar pentru Tismaneanu insemna prelungirea vizei "pentru eternitate ". Oare cat timp societatea romaneasca va accepta aproape de varful statului un sobolan rosu , un spion cu nume sovietic adevarat Vladymir Tismanetky ?
Robert Horvath Deva ziarist SUA
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/