marți, 25 octombrie 2011

Răzleţe

# Am văzut-o şi pe asta: Geoană să-l omagieze, iar Iliescu să-l aplaude pe regele Mihai I. Însă, am impresia că fie nu i-au ascultat discursul, fie nu-l iau în serios.
# Sînt monarhist din principiu, apreciez ce au făcut pentru România regii Carol I şi Ferdinand I, dar nu (mai) pot susţine această dinastie. Greşelile regelui Mihai I dinainte de comunism şi din postdecembrism, compromisurile sale şi desemnarea principesei Margareta drept moştenitoare a tronului (ceea ce înseamnă, de fapt, că România ar putea încăpea pe mîna lui Radu Duda) mă împiedică să fiu alături de Casa Regală. Nu înseamnă însă că nu respect ceea ce reprezintă regele Mihai, care rămîne unsul lui Dumnezeu. Şi îi urez sănătate şi încă mulţi ani de viaţă, binecuvîntaţi! Simt nevoia să fac această precizare astăzi cînd mulţi ipocriţi se vor întrece în ditirambi "în onoarea" regelui, pe care altminteri îl ignoră sau îl dispreţuiesc.
# Ion Cristoiu le mai bagă un mort în casă celor care glorifică trecutul "partidelor istorice" fără a le cunoaşte istoria. El evocă un nou episod de trădare naţională: "...alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân - Armata Roşie - forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea. Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român" pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!".
# Unii foşti amici de idei continuă să sufere pe tema legionară şi să se dea de ceasul morţii că o asemenea "erezie" nu e condamnată de Biserică. Şi o fac cam ca în bancul ăla cu Bulă: orice le-ai flutura pe sub nas, chiar şi un tramvai, ei tot la legionari se gîndesc. Am toată compasiunea pentru ei şi mă rog, după slabele-mi puteri, să se vindece. Căci se vede că nu e doar un fix, care poate fi demontat pe calea logicii, a argumentaţiei istorice şi teologice şi a bunului simţ.
# Dan Puric a dat deunăzi de pămînt cu televiziunea de prost gust chiar în bîrlogul uneia dintre ele. Şi a mai atras atenţia şi asupra unor importante realităţi ignorate. Vedeţi aici.
# Prinţul Charles îşi asumă rădăcinile româneşti şi explică astfel interesul său pentru ţara noastră. Aici.

UPDATE
Scriitorul Dan Ciachir explică foarte bine legătura monarhului cu Biserica în ortodoxie, în general, şi a regelui Mihai cu BOR, în special.

12 Comentários:

Anonim spunea...

Claudiu, monarhia ar aduce putin mai multa stabilitate politica si o imagine mai buna a Romaniei. Cel putin la nivel teoretic. Imaginea actuala este sub orice critica.

Regele Mihai e departe de a fi un monarh perfect, dar poate fi o caramida pusa la reconstruirea Romaniei.

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Sunt si eu dezamagit de multe din cele facute de Majestatea Sa. Dar, dupa cum ai spus, este unsul lui Dumnezeu, deci il recunosc ca atare. E ca in cazul ierarhilor, iar aici se aplica ce spune parintele Rafail (Noica): ne plangem ca nu avem duhovnici buni, dar suntem noi ucenici buni, pe masura a ceea ce ne dorim de la duhovnicii (preotii, ierarhii) nostri? Mihai I e Regele nostru si, ca monarhist, nu pot decat sa il recunosc. In privinta lui Radu Duda, sa ne rugam ca Dumnezeu sa randuiasca lucrurile spre binele nostru.

Alianta despre care vorbeste Ion Cristoiu a existat, vina lor e evidenta, dar trebuie sa fim atenti sa facem diferenta intre ticalosia unora si naivitatea (vinovata, in postura de politicieni, a altora).

"Amicii" mentionati de tine nu ma intereseaza. Pe zi ce trece, citind despre "fenomenul Pitesti", ma umplu de durere si ma intristez cand ii vad pe cei care au suferit acolo ponegriti inca odata, culmea... in numele Ortodoxiei.

In privinta printului Charles, sper sa-i dea Dumnezeu gandul bun. Nu de alta, dar sunt cunoscute legaturile lui si cu Sfantul Munte si cu un raposat duhovnic roman, parintele Dionisie de la Colciu.

Unknown spunea...

@ Vlad:

Sint total de acord cu tine. Am si precizat ca sint (si ramin, evident) monarhist. Am aratat de mai multe ori de ce cred ca ar fi mai buna monarhia.
Pe regele Mihai il respect pentru ceea ce reprezinta, cum am zis, si desigur ca il recunosc ca rege, pentru ca e unsul lui Dumnezeu.

@ Paul:
In parte, ti-am raspuns si tie mai sus :)
Cit despre politicienii care au pus la cale 23 august (mai ales in ce conditii; cred ca paralela cu cazul finlandez este foarte nimerita si lamuritoare), sint de acord sa distingem intre ticalosi si naivi. Fapt este ca in cazul unei tradari ticalosia si ignoranta (ca sa nu zic prostia) nu scuza pe nimeni, ci numai nuanteaza. Iar in privinta lui Iuliu Maniu, ar trebui sa ne amintim si de atitudinea sa fata de Unire. Portretul se completeaza astfel.

Anonim spunea...

Altii au fost mai duri si cred ca mai exacti cu ce a facut Mihai I azi in Parlament.
Poftim: "Victimă a propriei neputințe, cu un cap prea mic pentru o coroană atât de mare, regele Mihai rămâne o figură tragică a istoriei noastre. Un personaj slab, vrednic de compasiune, care, revenit în țară, după dictatura comunistă, ar fi putut constitui un exemplu de moralitate și onoare. În loc să fie astfel, a preferat să bată palma cu comuniștii, primind, în schimb, toate daravelele pe care le deținuse pe vremuri, cu o singură condiție: să tacă." De aici http://www.reportervirtual.ro/2011/10/riga-cripto-si-clapona-floricel.html

Anonim spunea...

E nevoie mai mult ca oricand de modele mediatizate. Oamenii au nevoie de asta. Momentul este foarte propice.

Cine il propulseaza pe rege acum are un atu in lupta pentru putere. :)

Alin spunea...

Nu putem sa reinstauram monarhia si sa-l punem pe Charles rege ? :)

Unknown spunea...

@ Alin:

:-) E o idee pe care o vehicula deunazi, pe facebook, si Bogdan Duca.

Anonim spunea...

La varste inaintate, chiar si ticalosii pot parea niste batranei onorabili... No ofense!
Dau un regat, pentru un...REGE!

Anonim spunea...

Asta, cu Charles, e chiar de Catavencu!

Camelian Propinatiu spunea...

Laptopintelectualii au profitat de timiditatea ca seismectualii Autoelitei n-au avut curajul sa explice ca atacarea Regelui la aniversare ne pune rau, pe criza, cu familia monarhiilor europene.

Anonim spunea...

Mai bine ne-am intoarce la o domnie de pamant. Exista vreo doi, trei tineri printi de vita veche, Ghica, Sturdza, care ar putea oricand sa fie niste regi onorabili. Ce ziceti?

Anonim spunea...

Bogdan Duca asta e filo-catolic, neortodox, un bagator in seama. N-ar fi asta o problema in sine, mai sunt ca el si e dreptul lui/lor. Nu vad insa cum si ce fel de monarhie vrea el. Ca implica niste chestii incompatibile cu elementele descrierii de mai sus.

Semneaza: un moinestean petru-vod-ist.