vineri, 12 iulie 2013

Poeme tîrzii (II)



Păcatul primordial

Sub cerul orb, noi – splendori de-o zi –
nu ne vedem superbele culori.
Sub cerul surd, noi – aripi rănite cu săgeţi străvezii –
nu ne auzim sîngerînd.
Sub cerul neclintit, noi – fructele unei veşnice iubiri –
paralizăm de frica dragostei.


Să fim cuminţi

Femeie, numele tău sălăşluieşte-n mine ca-ntr-un altar,
lacrima-l curăţă de orice păcat,
bluesul şi jazzul îl înveşmîntează în vise caline.
Numai cuvîntul a îngheţat de frică să nu rupă vraja.

Hai mai bine să ne prefacem:
eu că nu ştiu cum aripi de înger îmi tulbură sîngele,
tu că te-ai zidit de bunăvoie în altă inimă.
Să ne închipuim că fericirea ne vizitează regulat,
după programul pe care ni l-am afişat în frunte.

Să fim cuminţi!
Căci nebunia ne-ar putea face fericiţi.


De Sînziene

Cu botul întredeschis,
regretele mă adulmecă,
în aerul cu urme de sînge
spre capătul zilei.

Femei translucide se adună
la joc
în marginea lumii.
Cîntecul lor a amuţit cîmpia.
Zborul lor a şters toate umbrele.

Focul a crescut demult în mine,
acum numai îmi descoamează pielea,
să lase inima să respire
sub mîngîierea fecioarelor blestemate.

Nici un ochi de fîntînă nu se deschide
sub ochiul tot mai închis al cerului.
Nici un semn care să-mi stăvilească prăbuşirea…

Nici şoaptă de vînt nu sper.
Mai rău decît pămîntul răscolit în descîntece,
ard.


Descîntec

Prin descîntecul tău de(-o) noapte,
ochiul lunii a adăstat,
numai pentru o clipă,
în orbita mea terestră.

De atunci, îmi atîrnă de aripi
cuvintele – ca pietre de moară.

Nu pot răspunde tăcerii tale
decît cu o tăcere mai înaltă,
ca să mă fac treaptă ţie,
pentru urcarea în dragoste.


Final

Vechi cîntece siberiene
cresc între noi,
în plină vară,
înalte,
tot mai înalte,
ca pădurile de stejar.
Umbra lor ne preface
cuvintele în stalagmite
şi sîngele în patinoar.


Soldat şi poet

Dacă mă vei privi din partea dreaptă,
vei vedea armura
născută din înfrîngerile mele.

Dacă mă vei privi din partea stîngă,
vei vedea efigia unui semizeu
bătută-n versul ultimelor elanuri.

Dacă mă vei privi din faţă,
vei vedea chipul tăcerii, pe care
un ochi caută avid cerul şi celălalt arde.

Dacă mă vei privi din spate,
vei devea un om
care se îndreaptă spre Răsărit.


Trecere

Fricile noastre – lupi tineri –
deschid boturile spre noi
şi din ele ne învăluie o ceaţă densă şi rece
ca mătasea;
ne înfăşoară într-un giulgiu,
strîngîndu-ne braţele şi picioarele
pînă acestea se contopesc.

Lupii tineri ne adulmecă înfometaţi,
iar ameninţarea îngheaţă aerul,
care devine zăpadă şi ne ninge,
pe fundul clepsidrei,
acoperindu-ne pînă la glezne, mai întîi,
pînă la ochi, la final.

Lupii cei tineri îşi pierd răbdarea.
De bătrîneţe.
Rup lacomi din trupurile noastre
şi, uneori, carnea amiroase a pîine
şi sîngele are gust de vin.


Sisif

Trag răul din mine
ca pe un fir de ceaţă.
Încet, încet trece,
cu sînge şi oase,
în cîţiva nori de toamnă.
Apoi plouă
şi o iau de la capăt.
Cînd voi termina,
nu voi mai fi eu,
ci doar un un ochi de apă
în care-mi voi putea zări chipul
de sus, de foarte sus,
de la înălţimea dragostei tale.  

Seja o primeiro a comentar