joi, 23 octombrie 2014

Spectrul micii apocalipse românești

Repere


În orice demers, omul de dreapta ține cont de anumite repere, în virtutea cărora se plasează la dreapta eșicherului politic. Deci și atunci cînd votează. Alege un candidat sau altul în funcție de cum se potrivește acesta viziunii sale despre lume și viață, o viziune care se sprijină pe zece piloni esențiali. Care sînt reperele unui om de dreapta? Dumnezeu, persoana, familia, națiunea, tradiția, realitatea specifică, proprietatea, competența, moralitatea și spiritul de sacrificiu – așa cum le-a inventariat eseistul Răzvan Codrescu. Toate la un loc fac armătura unei filosofii de viață.
Raportînd candidații de azi la președinția României la aceste repere, există vreunul care să le respecte pe toate? A dovedit vreunul, în trecutul său politic, că se ghidează după toate aceste ”capete de lege”? Și, în consecință, merită vreunul votul electoratului de dreapta? În opinia mea, nu.
Așadar, pentru că nu este reprezentat de nici un candidat, electoratul de dreapta este pus în fața următoarei alternative: fie nu merge la vot, fie încearcă să salveze ce se mai poate salva, făcînd cel mai mic compromis posibil.
Cum spuneam, unul dintre reperele omului de dreapta este realitatea specifică. El operează cu ce îi oferă realitatea, nu cu utopii, închipuiri, iluzii. Idealul ar fi să avem un candidat creștin, familist, respectuos față de tradiție și proprietate, realist, competent, moral și gata să se jertfească pentru binele public. Dacă nu avem, e realist să nu mai mergem la vot? Rezolvăm ceva cu asta? Nu, dar vor zice unii, și nu fără dreptate, măcar rămînem cu conștiința curată că n-am participat la un joc care este oricum pierzător pentru noi. Eu însumi am optat așa în cîteva rînduri. Însă, acum ne aflăm într-un moment de cotitură istorică, în care nu cred că mai avem voie să stăm deoparte.  
Am scris încă din 6 august a.c., deci înainte de depunerea candidaturilor, aici: ”Prioritatea pentru toți oamenii normali la cap din țara asta este acum să-l oprească pe Ponta. Indiferent cine va ajunge la Cotroceni, în afară de el, va fi mai bine. Nici unul nu e atît de iresponsabil, de rău intenționat, de corupt moral și de lipsit de orice repere că omul ăsta. Nici unul nu ar avea cum acumula toată puterea în mîna lui.
Candidatura lui Ponta este ultima mare carte pe care o mai are de jucat mafia comunisto-securistă. Dacă o pierde și pe asta, în cîțiva ani se va face mare curățenie în România. Totodată, acum este în discuție, la fel ca la începutul anilor 90, direcția de mers a României. Nu fiți surprinși! Drumul spre Vest nu este ireversibil. Știu, Vestul nu e raiul. Totuși, Estul e iadul! Fără nici o îndoială.”

Răul


Victor Ponta a dovedit, de cînd a preluat guvernarea, în 2012, că este în stare să calce pe cadavre pentru a-și îndeplini misiunea, căci nu e decît o marionetă, iar misiunea sa este de a apăra mafia politico-economică pentru ca aceasta să poată prăda România în continuare. Ponta este plagiator, mincinos patologic, incapabil să facă ceva bun pentru țară, după cum o arată de doi ani încoace, sclav al mentalității stîngiste de a pune taxe și impozite tot mai multe și mai mari, pentru a întreține o pătură de asistați recunoscători cu votul; un demagog lipsit de farmec; om fără nici o însușire și fără nici un ideal, păpușa mafiei. Cu el președinte nu doar că nimeni nu ne va mai lua în serios ca stat, dar riscăm și să ajungem la sapă de lemn și în afara lumii civilizate.
Sînt conștient că foarte mulți îl votează pe Victor Ponta pentru că le seamănă și se simt reprezentați de el. Nu o spun public decît cei mai sărăcuți cu mintea dintre ei, dar cu toții consideră acceptabil comportamentul lui Ponta. Ce dacă a plagiat, de asta nu mai putem noi? Și, oricum, am face la fel dacă am putea, pentru un carton în plus, că nu se știe cînd îți trebuie. Ce dacă minte, nu toți mințim? Și oare nu e politicianul mincinos prin definiție? Ce dacă îi apără pe corupții din propriul partid? Nu e normal să fie de partea colegilor lui? Fiecare e de partea haitei sale! Și așa mai departe. Oamenii ăștia sînt în cel mai bun caz amorali și cel mai sigur imorali. Dar nu e toată România așa! Cred că majoritatea covîrșitoare nu e așa.
Prin urmare, majoritatea ar trebui să decidă președintele. Un președinte care să-i semene cît mai mult. Dar majoritatea de bun-simț este scîrbită și nu se amestecă. Chiar și unii lideri de opinie afirmă că nu-și pot liniști conștiința votînd răul mai mic și resping in corpore clasa politică și mascarada cu pretenții de democrație de la noi.
Totuși, de viitorul președinte depinde politica externă românească, adoptarea unor legi (președintele trebuie să funcționeze ca un cenzor lucid al Parlamentului, care e clar sub dominația PSD și sateliții), numirea procurorilor-șefi și ai șefilor de servicii secrete, păstrarea independenței Justiției și eventual organizarea unei noi majorități parlamentare.
Nu îl putem lăsa pe Ponta să pună mîna și pe președinție, având guvernul și Parlamentul la dispoziția sa.

Neamțul


Cine îl poate învinge pe Ponta? Sondajele de opinie arată că cel mai bine plasat în preferințele electoratului este Klaus Iohannis. Putem vota din prima cu el, dacă suntem adepții votului util. Dar putem vota cu el și în turul doi, dacă ajunge acolo, iar în turul întîi să votăm cum ne trage mai degrabă inima, nu atît pragmatismul. Căci Iohannis nu este chiar lipsit de pete în biografie. Nu a reușit să explice convingător cum și-a făcut șase case din leafă de bugetar. Nu și-a manifestat nici regretul că a fost complice la asaltul USL, din vara lui 2012, asupra insituțiilor statului și a legilor. În plus, este liderul unui partid din vîrful căruia prea mulți au ajuns pe mîinile procurorilor și ale judecătorilor, pentru fapte de corupție. Ceea ce îi scade din credibilitate. Cu toate acestea, Iohannis nu e Ponta. Cum am mai scris, asta e marea lui calitate. Adică, nu minte ca Ponta, nu are tupeul incredibil al lui Ponta, nu a comis fapte atît de grave precum Ponta, nu este șeful PSD – cea mai periculoasă grupare infracțională din România –, nu are nostalgii comuniste ca Ponta, nici admirație pentru China totalitară și pentru Rusia lui Putin. În fine, Iohannis și-a probat competența administrativă vreme de mulți ani, este serios și civilizat și pare-se că se bucură de sprijinul cancelarului german Angela Merkel.
Este suficient pentru ca un om de dreapta să-l voteze? Opiniile sînt împărțite. Unii, mai radicali, îi reproșează originile etnice germane și confesiunea protestantă. Alții îl acuză de noncombat și posibil blat cu Ponta, pentru că tace pe marile teme, iar cînd vorbește e monosilabic sau gafează. Destui se opresc la problemele de ordin moral.
Mai planează asupra lui și spectrul unei decizii de incompatibilitate, care îl poate scoate din cursa electorală sau îi poate atrage invalidarea, dacă va cîștiga alegerile (procesul Înalta Curte de Casație și Justiție avînd termen pe 18 noiembrie, la două zile după al doilea tur de scrutin).
Bun, dacă sunteți prea scrupuloși să votați cu Iohannis în turul I, dar admiteți că oricare contracandidat al lui Ponta merită votat în turul al II-lea, deci și Iohannis, în caz că ajunge, alegeți pe 2 noiembrie, la primul tur, un alt candidat care să fie mai aproape de vederile dvs, chiar dacă nu i se dau multe șanse.

Excepția


Eu unul nu identific în restul candidaților pe nimeni care ar merita votul unui om de dreapta, cu excepția Monicăi Macovei. În primul rînd pentru ce a făcut deja în funcțiile publice pe care le-a deținut, cea de ministru al Justiției și cea de europarlamentar: reforma în Justiție, înființarea DNA și o lege europeană, care se aplică și României, privind confiscarea extinsă a averilor dobîndite din infracțiuni. Sînt fapte care au creat cadrul pentru ce se întîmplă azi cu unii dintre marii mafioți ai țării. Fără schimbările din Justiție făcute de Macovei, și sub protecția președintelui Băsescu, să recunoaștem, Năstase, Vîntu, Rușanu, Vlasov, Hrebenciuc, Șova, Becali, Voiculescu, Patriciu și toți ceilalți jefuitori ai României care se află azi în închisoare sau în anchete penale nu ar fi fost deranjați nici cu o floare.
Desigur, nici Macovei nu este un înger de lumină. Ea are de explicat de ce a susținut ani în șir propaganda homosexuală, prin aderarea la fundația ”Accept” și prin intervenții publice de partea acesteia. Cum se potrivește poziția ei pro-homosexuali cu convertirea sa la greco-catolicism și cu apartenența la grupul parlamentar al popularilor europeni (care, teoretic, sînt pentru familia firească, tradițională)? În ultima vreme, Monica Macovei a evitat să se mai pronunțe pe teme legate de homosexualitate și de familie în general. Asta poate fi numai o tactică electorală, nu exprimă neapărat schimbarea opiniilor. Iar dacă se vrea președinte cu voturile electoratului de dreapta, sensibil la subiect, este musai să-și spună părerea tranșant în chestiune.
De asemenea, Monica Macovei ar trebui să revină mai lămuritor asupra unei declarații a ei referitoare la predarea religiei în școală. Inițial, cu toții am înțeles că este pentru eliminarea educației religioase din școli și înlocuirea ei cu o istorie a religiilor. Ulterior, ea a nuanțat: nu vrea decît ca predarea religiei să fie opțională și ca orele de religie să se axeze pe valorile etice (aici, de la minutul 54 ). Nu e de ajuns. Ora de religie este și acum opțională. Cît despre ce se predă, e ușor de verificat prin manuale și metodologie. Dar educația religioasă nu înseamnă doar deprinderea unei etici, ci și înțelegerea unei culturi specifice și, mai cu seamă, fundamentele adevărului de credință. Nu poate deranja pe nimeni faptul că un elev ortodox învață despre ortodoxie, din moment ce el vrea asta.
Să reținem însă că România are acum probleme mai grave decît propaganda unei minorități gureșe și perverse sau decît discuția despre dacă și cum să se facă religia în școală. Nu că nu sînt și acestea importante (personal am vorbit și scris, dar am și acționat în stradă și în Justiție nu o dată pe aceste teme, de pe poziții firești, conservatoare).
Una peste alta, cu Macovei președinte, am fi siguri că Justiția merge pînă la capăt și că România rămîne pe sensul de mers către Vest.
Dar șansele Monicăi Macovei de a ajunge în turul al doilea al alegerilor sînt extrem de firave, după cum o arată atît sondajele de opinie, cît și campania ei. În sondaje este devansată de găunosul trădător Călin Popescu Tăriceanu și de controversata Elena Udrea. Pe stradă, nu i se văd afișele, bannerele și voluntarii. Este mai prezentă pe internet, cu o campanie inteligentă, dar cam atît. Insuficient, cred.

Concluzii


Revenind la lista de candidați, spun că eu nu mi-aș da votul pentru nici unul dintre ceilalți, în afară de Macovei sau Iohannis – și în cazul acestora cu rezerve destule, dar silit de împrejurări. Totuși, dacă aveți altă părere, este mai bine este să votați cu oricine doriți, dar contra lui Victor Ponta.
Oricîte păcate ar avea ceilalți, să nu pierdem din vedere contextul, care este esențial, și urgența  care ne obligă să-l alegem pe oricare contracandidat al lui Ponta. Dacă PSD nu va izbuti să impună și președinte statului, totul e încă posibil. Nici o coabitare, nici măcar una Tăriceanu – Ponta nu va ține prea mult. Ne-o arată istoria ultimului sfert de veac.
PSD deține astăzi aproape toate pîrghiile de putere în stat, cu excepția președinției și a controlului asupra Justiției. Victoria lui Ponta în aceste alegeri ar face din PSD un partid totalitar: cu peste 70% dintre parlamentari (nu contează că unii au alte etichete, ca UNPR, PC, UDMR, independenți) la ordinele sale, cu majoritatea județelor sub comanda sa, cu toate funcțiile de mare decizie în republică ocupate de oamenii săi. Atunci, PSD va fi de neoprit. Legile vor fi schimbate, drepturile violate, libertățile restrînse sau acordate după bunul plac, infractorii cu gulere albe – scoși de sub urmărire penală sau eliberați din pușcării, după caz; economia se va prăbuși, birurile puse asupra poporului vor fi tot mai grele, dar fără să acopere totuși lăcomia hoților din fruntea bucatelor, pensiile și salariile bugetare nu vor mai putea fi plătite etc. Mica apocalipsă românească. Fără exagerare.
Dacă nu vă pasă, nu ieșiți la vot sau votați Ponta!




PS:

Pentru cei care n-au înțeles deja, poziția de mai sus este o opinie personală, nu una a Asociației ”Rost”. Iar eu am ținut să-mi exprim o părere, nu să fac campanie pentru cineva anume. Cred în ce-am scris, nu mi-a dictat nimeni ce să scriu, nici pe bani, nici prin alte mijloace. Admit că mă pot înșela, dar aștept contraargumente la ce-am spus. M-aș bucura ca acest articol să declanșeze o dezbatere adevărată, pe principii și valori, purtată cu realism politic. 

9 Comentários:

Anonim spunea...

Posibilele pete morale ale lui Iohannis mi se par net mai mici decat pozitia agresiva fata de subiecte atat de sensibile a lui Macovei. Mi se pare dubios ca dvs, ca om de dreapta, plecati de la ideea ca averea trebuie neaparat sa fie ilicita. Exista si alte surse de venit decat serviciul si asta nu le face ilegale. Faptul ca nu a explicat nu il face vinovat. Si pe dvs va acuza atatia de atatea, faptul ca nu le raspundeti nu ma face sa va cred vinovat. Si chiar sa fi bagat in buzunar 2-3 case, omul ala nu a trait degeaba, lasa in urma lui un oras si nu e lucrul putin. Chiar merita o casa-doua. Mai era unul cu sarac dar cinstit acu o vreme :) Ideea e sa faca treaba.

Anonim spunea...

Stimate domn,

Sunteti sincer cand afirmati ca admiteti ca va puteti insela ?

Daca da, cred ca ar trebui (dintr-o minima decenta) sa nu-i jigniti(considerandu-i anormali la cap) pe cei care vor sa-l voteze pe "demonizatul" ( de catre d-voastra) V. Ponta si nu pe jalnicii(dpdv moral si politic) Iohannis si Macovei

cosmin spunea...

Domnule Tarziu, desi nu sunt de acord cu usurinta cu care treceti peste petele lui Johannis si mai ales ale Monicai Macovei, apreciez faptul ca nu va lasati pagubas (nici o ironie, sunt sincer)

Unknown spunea...

@ Anonimul din 23 oct, ora 01.43:

Probabil nu ați citit textul cu atenție, dată fiind și ora înaintată. Căci n-am spus nicăieri că averea lui Iohannis este prezumat ilicită. Este de notorietate că are șase case, că a fost implicat într-un scandal serios în Sibiu, de-a lungul mai multor ani, legat de imobile retrocedate în mod discutabil, că dintr-o leafă de bugetar nu putea sa-și cumpere aceste case... Iohannis trebuia să indice corect sursa banilor, ca orice candidat care se respectă. Dacă aceste surse sînt legale, nu văd de ce nu a spus: am banii din cutare și cutare afacere sau moștenire. El trebuie să dea socoteală cetățenilor mai înainte de a fi ales, că dacă nu o face acum cu atît mai puțin avem de aștepta de la el după.

Unknown spunea...

@ Anonimul din 23 octombrie 2014, ora 11:36:

Nu jignesc, constat doar.

Unknown spunea...

@ Cosmin:

Cel mai ușor e să te lași păgubaș. Și recunosc că e foarte mare tentația.

Ghita Bizonu' spunea...

Ziarist ai? Pai se vede prin lipsa de informare!! Majoriatte de 70% din parlament era cu PNL ul.. PNL ul al;a care nu mai e ca acu se face PDL sau asa ceva Si iniante sa ife DBA a fots PNA . Macovei l=a "degradat" si l=a facut din Parchet, Directie

Unknown spunea...

@ Ghita Bizonu

Ia mai numără matale parlamentarii o dată. Dar nu ca Ghiță Pristanda. La PSD, UNPR, PC, care erau deja, adaugă PP-DD, UDMR, numărul mare de ”independenți” racolați din PNL și PDL, PLR-ul lui Tăriceanu și, nu în ultimul rînd, reprezentanții minorităților. Ia vezi cîți sînt? Fac de 70%? Pe-aproape, nu? Și dacă va cîștiga Ponta, cam cîți vor mai pleca din noul PNL?

A doua chestiune: dacă nu stăpînești un subiect, nu te băga. Dacă te bagi, încearcă să fii de bună-credință. Dacă nu ești de bună-credință, moderare veșnică scrie pe tine. Cel puțin pe blogul ăsta.

Schimbarea denumirii nu a ciuntit deloc din atribuțiile PNA, ci dimpotrivă, a adăugat. În plus, Macovei a impus un șef care a dat tonul, Daniel Morar. A băgat acesta spaima în hoțomanii cu gulere albe, au ba? Băgat! Și un alt fapt palpabil: acum se văd în public rezultatele unor dosare începute și în urmă cu 6-8 ani. Se dau sentințe, intră bandiții la pușcărie.

Hai să auzim de bine! Jos Ponta!

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Inceputul articolului pune bine problema: nu exista candidat cu adevarat "valabil" pentru omul de dreapta (in sensul conservator, nu schimonosit neoliberal), insa trebuie luate in calcul cateva optiuni.
Din perspectiva obiectiva a calitatii candidatilor, a nu vota e o optiune valida moral - cel putin la o prima vedere. Parerea mea este insa ca un razboi se castiga pas cu pas. Ca nu poti spera sa transformi Romania peste noapte dintr-o tara guvernata de pesede intr-una "ca soarele sfant de pe cer". Iar primul pas in lupta, prima prioritate este alungarea lui Ponta. Deci trebuie, vrand-nevrand, sa te uiti la ceilalti candidati. Iar dintre ei singura optiune valida mi se pare Iohannis. Nu zabovesc asupra multimii lor: Vadim e vechiul lingau infierbantat, Branza o gluma, Udrea o nebuneala nociva, Tariceanu un iepure, Hunor un anti-roman, etc. etc.
Din punctul meu de vedere insa, nici doamna Macovei nu e frecventabila pentru un om de dreapta. Ma voi explica: e adevarat, ceva merite are. Orice om cu minima luciditate va recunoaste ca faptul ca Vantu, Voiculescu, Nastase - se pregateste Hrebenciuc - si altii au ajuns la inchisoare e un lucru bun pentru justitie. In masura in care Monica Macovei a contribuit la punerea in miscare a DNA & co., are un merit incontestabil. Si a contribuit, desi, dupa parerea mea, aici marele merit e al lui Basescu - cu toate bubele lui. De asemenea e de remarcat pozitia corecta a respectivei candidate in legatura cu armata si strategiile de aparare. Dar de aici apar problemele. Am citit interviul din Formula As si l-am gasit perfect inutil. O serie nesfarsita de mingi ridicate la fileu, povesti (frumoase, ce-i drept) din copilarie, dar niciun punct "fierbinte". Mult mai importanta e discutia publicata in "Adevarul" acum ceva vreme. Acolo, un splendid amestec de neoliberalism politic si neomarxism cultural: in privinta sustinerii (active, in calitate de fondator Accept) pentru LGBT, madame o scalda gratios. De urmarit ce pozitii are la Bruxelles pe tema asta... In schimb ataca fatis religia - de la ipocrizia cu inlocuirea cu istoria religiilor pana la acuzatiile privind copiii traumatizati de Ortodoxie - si vorbeste despre statul minimal. Stat minimal care, intr-un anumit context, ar putea fi o idee buna, doar ca problema e ca fiecare o interpreteaza cum vrea. Iar MM o interpreteaza, printre altele, sugerand inutilitatea Ministerului... Culturii. Nu, nu cred ca sunt probleme minore. Intr-o societate asaltata de propaganda desfranarii (LGBT si de alte feluri), o indepartare din spatiul si invatamantul public a credintei ortodoxe aproape ca ii arunca direct in prapastie pe cei din generatiile urmatoare (eventual si nebotezati, alta idee vehiculata de Monica Macovei saptamanile astea). Deci... nein! Iohannis, cu toate tarele lui, ramane singurul mediocru care sa asigure un fragil echilibru pe care sa se cladeasca altceva. Evident, in cazul (putin probabil) in care Macovei ar ajunge in turul doi cu Ponta, as vota-o cu inima stransa dar fara ezitare. Dar asta se aplica tuturor contracandidatilor pesedeului, cu exceptiile Vadim, Hunor si Zsolt ala, cum i-o zice...